Adi Iordache (Păcureți)

Ne nastem (din punct de vedere mental) "dobitoci" (ca toate dobitoacele), ne nastem egali (adica . . . "cam la fel de dobitoci") si ne calificam in arta convietuirii, asa cum ne calificam si in arta vietuirii (adica in domeniul profesional), pe diferite categorii, trepte, grade. Vietuirea vs convietuirea. Omul este facut sa traiasca in comunitate (ca albina, ca graul) si, daca ar exista doua planete Pamant, vecine intre ele cam cum e vecinatatea cu Luna sau cu Marte, dar cu conditii de viata si de trai identice cu cele pe care le avem noi, cititorii acestor randuri, azi, si in care ecuatie una ar fi populata de specia umana ca zi azi, iar cealalta ar fi populata cu toate actualele specii dar mai putin cu cea umana, deci daca am avea asta si am separa unul din indivizii speciei umane transplantandu-l pe planeta unde nu se mai afla nici un alt membru  al speciei umane, ar fi egal acest "transplant" cu o "condamnare la moarte",

Avea dreptate administratorul paginii de facebook la care sunt si eu colaborator si din care aduc si azi doua extrase, ca daca te incurci cu politica la nivel de comunitate, iti faci de lucru. Desi au am adus in pagina aceea informatii de ordin general, referitoare la alegeri, oamenii au inceput sa "sape" dupa "amanunte". Si uite-asa din vorba in vorba cineva a facut referire (cum se vede in prima foto) la faptul ca persoanele care primesc "ajutor social" sa munceasca in schimbul acestui lucru "in folosul comunitatii". Este aceasta "teorie" extrem de prezenta in "limbajul romanesc contemporan" si nu doar la nivel de "legenda urbana" ci si in lumea . . . (prezumtiv) calificata. Nu e doar "boala romaneasca", o au si spaniolii, doar ca difera de la unii la altii ca intensitate, ca volum, partea spaniola avand un ton mai moale, mai putin incisiv, la ora abordarii acestui subiect. Parerea mea e diferita ...

Trecura si alegerile locale 2016. Chiar daca incurcatele cai ale vietii nu m-au ajutat sa raman ancorat "intr-ale mele", la modul fizic, sufleteste nu se desparte nimeni de locul in care Viata l-a parasutat. Oamenii, cu avaritia lor, iti pot lua orice, dar "locul nasterii" tale nu ti-l poate lua, nimeni. Acuma . . . bine, "locul nasterii" e un fel impropriu de a denumi, eu spre exemplu "aterizand" la sfasitul anului 1959 la "Vechea Maternitate" din Ploiesti. In cazul meu, locul oficial al nasterii nu coincide cu "locul real al copilariei", si sigur ca asta nu e doar cazul meu. Una peste alta, am copilarit si am crescut intr-o lume pe care am iubit-o si careia mereu m-am considerat dator sa fac tot ce o depinde de mine sa ii fie mai bine. Nu atat din "grija pentru altul" cum se spune, ci din faptul ca eu am considerat mereu Viata un fel de casa enorma si intotdeauna mi-am dorit sa am in toata casa o caldura ambi...

Vorba aia, "mintea românului cea de pe urmă". Mai intai, sa zic ca . . . cu acest "Buna ziua, Pacureti", autorul blogului (adi iordache) da "buna ziua" oricarui "drumet virtual" care isi preumbla pasii prin acest "Pacureti virtual", aci prezent. Colaborez de prin 2014 la pagina facebook numita "Pacureti; Prahova", dar formatul blog mie mi se pare a fi o platforma stabila, de o stabilitate incomparabila cu efemeritatea pe care o ofera facebook-ul. Bun si ala, dar eu aici ma simt mai "acasa" si pentru faptul ca acolo, in spatele paginii sta o echipa de colaboratori, si atunci nu e corect sa ai abordari prea personale, sau personalizate ci, fiind echipa, abordarile trebuie sa fie cat mai neutre.