Democrați din toate țările, uniți-vă
Mai sunt patru ore și se incheie și 2019.
Deși am încercat să am gata acest articol, cel puțin de ziua mea (29 decembrie), iată că nu am reușit să îl am gata nici la acest moment.
O să mai continui la el și anul care vine, acum am să-l dau la apă, atât cât este.
Vroiam să spun doar atâta că mă simt a fi și eu unul dintre militanții ce mai devotați ai "crez"-ului numit "Carta Universală a Umanelor Drepturi", ca și acești militanți cubanezi care apar în această a mea pagină web inter-relaționată cu acest articol al meu de blog.
Am multe să povestesc despre... relativ recenta mea admirație pentru lumea dizidentă cubană, o lume care repetă într-o altă dimensiune Razboiul de secesiune din lumea Statelor Unite, fiind de fapt o luptă între sclavism și ne-sclavism.
Eu însumi, din cauza regimului comunist (în care m-am născut și am și trăit vreme de 44 ani din totalul de 60 pe care îi am), am perceput România ca pe o insulă... deși nu era în mod natural o insulă ci o transformase în așa ceva... mâini inumane de om.
Las aici (la o ora când lumii numai de asta nu-i arde) această deviză a mea: "Democrați din toate țările, uniți-vă" si-apoi, la anul... om mai vorbi.
Va urma...

Comentarios
Publicar un comentario