Zidăria și zidarii / La albañilería y los albañiles

Algoritmii Facebook-ului mi-au scos în fața ochilor un fel de odă în limba spaniolă, adusă acelui lucrător (cu rang de "muncitor") căruia noi, în lumea limbii romane, îi spunem mai mult "zidar".
Mai înainte de a spune ceva vorbe, cu vorbele mele, voi încerca să adaptez la limba română, acele spuse în limba spaniolă pe care le întâlnii acum câteva minute pe Facebook.
/
Los algoritmos del Facebook sacaron ante mis ojos una especie de oda en español, dirigida a ese trabajador (con rango de "obrero") al que nosotros, en el mundo de la lengua rumana, llamamos más "zidar".
Antes de decir nada con mis propias palabras, intentaré adaptar al idioma rumano, esas palabras en español que me tope hace unos minutos en Facebook.

Albañileria con el maistrazo (Zidărie... cu măiestrie) - Facebook

Citat:

"Nunca subestimes el poder de un albañil con experiencia. Cada cicatriz en las manos es una lección aprendida; cada arruga, una historia de esfuerzo. No es fácil ser albañil, pero los que lo somos, sabemos que nuestro trabajo es importante. No solo construimos casas, construimos vidas, futuros, sueños... y eso es algo que nos llena de orgullo, porque sabemos que lo que hacemos tiene un significado profundo. No es solo un trabajo, es una forma de vida y cada día que pasamos en la obra, aprendemos algo nuevo, algo que nos hace mejores.

Ánimo raza!" 

/

In traducere aproximativa:

"Nu subestima niciodată capacitatea profesională a unui zidar cu experiență. Fiecare cicatrice de pe mâinile lui este o lecție învățată; fiecare rid, o poveste de efort. Nu este ușor să fii zidar, dar cei dintre noi care suntem știm că munca noastră este importantă. Nu construim doar case, construim vieți, viitor, vise... iar asta este ceva care ne umple de mândrie, pentru că știm că ceea ce facem are un sens profund. Nu este doar un loc de muncă, este un mod de viață și în fiecare zi pe care o petrecem in serviciu, învățăm ceva nou, ceva nou care ne face mai și buni.
Sus inima, breaslă!".

Admin says:

Eu am făcut parte dintotdeauna dintre cei cărora le place să construiască, niciodată să dărâme.

Emigrând non formal, așa cum am emigrat eu (și mulți cetățeni români ca și mine), la vremea când țările Schengen de la acea vreme și-au ridicat barierele și ne-au lăsat să fugim de pe plantație... care unde vedea cu ochii, actele își pierdeau validitatea, la cel mult trei luni după ce te aruncai în oceanul ăsta străin și necunoscut.

Între ele, știam din start că dacă mă arunc în acest "ocean", îmi pierd "pâinea", îmi pierd calificarea mea de bază, permisul de conducere, știam că trebuie să mă reconstruiesc, ca de la zero, și speranța mea ... era domeniul construcții.

Fără nici o calificare specifică domeniului construcții, din start, "salahor" scrie pe tine.

Dar, vorba aia, de prin lumea fotbalului, "decât fruntaș în campionatul sătesc, mai bine să prinzi echipa prin Divizia D, C, B, sau A".

Așa că, gândind atunci cum aș gândi și azi, decât angajat în sistemul ceaușist și post-ceaușist, mai bine angajat în vreunul din sistemele capitalist democratice ale vreuneia dintre țările aparținătoare "Lumii întâi".

Am făcut întotdeauna tot ceea ce am făcut, cu bună-credință și cu continua speranță a unui mâine mai bun decât azi, și mult mai bun decât ieri, și de aceea nu există nici o poză de-a mea, pe care să regret că o am, și pe care să nu o arăt cu drag, când dau de ele prin arhiva mea de poze.

Pentru că în acest articol se vorbește de lumea zidăriei, și de lumea zidarilor, mi-am adus aminte că am o poză, de prin 2004, de pe când încercam să câștig o "pâine" ca "peon... la negru". Aveam împliniți 44 de ani pe atunci, încă mi se parea că am viitorul în față, încă speram la un mâine mai bun, pentru mine și... pentru toată lumea.

Zidăria nu este ușoară, fiind o activitate în care în fiecare următoare clipă trebuie să gasești soluții ca să faci "bici", din orice.

/

Siempre he sido de los que les gusta construir, nunca derribar.

Emigrar de manera no formal, como yo emigré (y muchos ciudadanos rumanos como yo), en el momento en que los países Schengen en ese momento levantaron sus barreras y nos dejaron camino abierto para que huimos de la plantación... quién dónde ver con los ojos, sabíamos desde el principio que nuestros documentos perderían su validez, como máximo tres meses después de que te arrojaras a este océano ajeno y desconocido.

Entre ellos, supe desde el principio que si me arrojaba a este "océano", perdería mi "pan", perdería mi cualificación básica, mi permiso de conducir, sabía que tenía que reconstruirme, como si de cero, y mi esperanza... era... el campo de la construcción.

Sin ninguna titulación específica en el ámbito de la construcción, desde el principio, "peon" es lo que se escribe sobre ti.

Pero, como se dice en el mundo del fútbol, ​​"en vez de situarte bien en el campeonato rural (en las divisiones Z, Y o X), es mejor ocupar puesto en algún equipo de la División D, C, B o A".

Entonces, pensando entonces como pensaría hoy, en vez de continuar a ser empleado en el sistema ceausista y posceausista, mejor empleado en alguno de los sistemas capitalistas democráticos de cualquiera de los países pertenecientes al "Primer Mundo".

Siempre he hecho todo lo que he hecho por buena fe y con la esperanza continua de un mañana mejor que hoy, y mucho mejor que ayer, y por eso no hay alguna foto mía de que me arrepienta de tenerla, y a que no me gustaria mostrar cuando las encuentro en mi archivo fotográfico.

Como es este artículo se habla del mundo de la albañilería, y del mundo de los albañiles, me acordé que tengo una foto del año 2004, de cuando intentaba ganarme un "pan" como "peón... de negro". Ya tenía cumplidos 44 años por entonces, y todavía sentía que tenía el futuro por delante, y todavía esperaba un mañana mejor, para mí y... para todo el mundo.

La albañilería no es fácil, siendo una actividad en la que a cada momento hay que buscar soluciones para hacer "látigo", de cualquier cosa.