Eu nu sunt "userist", ci "REPER"-ist

Eu nu sunt "userist" (cum îmi zicea cineva), sau... inca nu sunt, ci... mai rău (din punctul de vedere al multora) sunt "REPER"-ist. Deși, fie vorba între noi)... eu am aflat de existența "REPER"-ul, dar el nu a aflat de existența mea). Crede cineva că la vremea când am votat Roman sau Udrea, nu știam că cei ca mine sunt în inferioritate numerică? Acum (în 1 decembrie 2024), eu am votat REPER, pentru că... "Drepturile de Om", mă reprezintă. Că suntem puțini, bănuiam. Acum, cei ca mine, nu ne mai bazăm doar pe banuială, avem și dovada concretă a acestui fapt. Gradul de analfabetism în materie de Drepturile Omului, este extraordinar de mare în România, și... mi-ar fi fost de mare mirare ca voturile să mă fi contrazis. Eu am militat și militez pentru o "Lume laică", pentru o "Europă laică", pentru o "Românie laică", un judet (al meu) laic, o localitate (a mea) laica, o casa (a mea) laica, eu insumi (ca persoana), o persoana laica, și știu bine (și din teorie și din practică) că aliați mulți n-am. Aproape zero. Aia e. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Orice materie este ca și o limbă, și se vede clar când vreunui om, vreo limbă străină, vreun limbaj străin, îi este de tot străin. Ca la școală, pe unul care nu știe o lecție, îl recunoaște imediat (din trei vorbe) unul care a învățat-o, și o știe. Oamenii nu se nasc învățati, iar ceea ce dobândesc prin intermediul învățămantului obligatoriu, le este total insuficient pentru a exercita profesia de om.
Nu sunt "userist" (sau cel puțin... încă nu sunt), dar o votez cu plăcere pe Elena Lasconi la alegerile prezidențiale, pentru că se vede clar că este... ca persoană, un "om de o deosebită omenie".
 
No soy un "USR"-ista (como me nombro alguien), o... aun no soy, sino... peor (desde el punto de vista de muchos) soy un "REPER"-ista.
Aunque (que quede entre nosotros)... yo soy enterado de la existencia de "REPER", pero él no sabe de mi existencia).
¿Alguien piensa que cuando yo he votado por Roman o Udrea no sabía por antemano que las personas que pensaban como yo, no se encontraban en inferioridad numérica?
Ahora (el 1 de diciembre de 2024), voté por REPER, porque... la materia denominada "Derechos Humanos" me representa.
Que somos pocos, sospechaba.
Ahora, aquellos como yo, ya no nos basamos sólo en sospechas, ya tenemos pruebas concretas de este hecho.
El grado de analfabetismo en materia de derechos humanos es extraordinariamente alto en Rumanía y... me habría sorprendido mucho si los votos me hubieran contradicho. Hice y estoy haciendo campaña por un "Mundo Laico", por una "Europa Laica", por una "Rumania laica", para mi "distrito laico", para mi "localidad laica", para mi "casa laica", para laicidad mía, como persona, y sé bien (tanto en la teoría como en la práctica) que no tengo muchos aliados.
Casi cero.
Es lo que hay.
De donde no está, ni Dios requiere.
Cualquier materia es como una lengua, y se ve claramente cuando a alguna persona, cualquier lengua extranjera, cualquier lenguaje ajeno, le resulta completamente ajena.
Como en la escuela, quien no sabe una lección es inmediatamente reconocido (en tres palabras) por quien ha aprendido y sabe bien la respectiva lección.
Las personas no nacen educadas y lo que adquieren mediante la educación obligatoria es totalmente insuficiente para ejercer la profesión de persona.
No soy "USR"-ista (o al menos... todavía no lo soy), pero la voy a votar con mucho gusto a Elena Lasconi en las elecciones presidenciales, porque está claro que ella lo es... como persona, una "persona de excepcional humanidad".








Comentarios

Entradas populares de este blog

Información AYUDA para damnificados por la DANA / Informații despre AJUTOR pentru victimele DANA

Păcureți (1912). Traiul sătenilor / Păcureți (1912). El nivel de vida de los aldeanos

Despre "Monografia comunei Păcureți" / Sobre la "Monografía de la comuna de Pacureți"