Eu, Marius si Ovidiu / Yo, Mario y Ovidiu
Tehnologia in 2023 ne ajută infinit mai mult decât in anii 2008-2012 (si de atunci încoace), si e mai mare păcatul sa nu o folosim la maxima capacitate de care am fi in stare. La o postare de-a mea in care tradusesem cuvintele de la o postare a lui Zelenski, au intervenit si doi foști colegi ai mei, de munca, colegi la întreprindere spaniola de transport, colegi cu care am ramas prieten, in ciuda diferențelor de viziune asupra vieții, diferente care apar cu atât mai multa evidenta cu cat ne îndepărtam in timp.
Omul, indiferent cine ar fi el, "muere o mata" (moare, sau ucide) in baza bagajului de cunoștințe care se afla adunat in el. Eu zic ca "drumul vieții" este un drum ca de gheata, ca de o gheata străvezie ca cleștarul, pe care fiecare noua iarna care vine, mai așterne o noua capă, si ca "trasajele" de pe aceasta "sosea", unele (cele din prima capă) se disting mai ușor, altele mai greu, totul depinzând de profunditatea la care poate ajunge privirea cuiva.
Daca eu as face parte dintre oamenii care refuza sa încalce "linia continua" acolo unde vede "linie continua", in timp ce alții trec pe-acolo fluierând, hai sa zicem ca nu neapărat din rea-vointa, ci din faptul ca ochii lor nu percep existenta vreunei linii continue acolo, eu unul nu i-as putea incrimina, tot asa cum nu poti incrimina un orb ca este orb, un miop ca este miop, sau pe cineva care porta 4 dioptrii ca... de ce nu poarta de 2 sau de 1.
Fara a incrimina pe cineva, eu doar încerc sa deschid ochii cat mai multora posibil, pentru ca doar asa, numarul de ciocniri (de la cele mai ușoare pana la cele mai catastrofice) ar putea scădea.
Diferit de Facebook, aici pot folosi atât de necesarele mie... linkuri.
Diferit de aici (in format blog), in "format pagina web", pot pune textul in coloane paralele, unde sa pot traduce si in spaniola, si unde sa si pot comenta, la vreunul sau altul dintre comentariiile convorbitorilor mei.
Pe colegii mei ii cunosc mult mai bine decat pe lumea din virtual, sau decat pe lumea cu care am gustat din te miri ce paine, dar nu din aceeasi din care am gustat cu ei. Asa ca am sansa ca din acesti doi prieteni, sa-mi fac doi prieteni si mai mari.
Hai sa vedem (de aici in jos... "citat" din Facebook, la care voi adauga linkuri, oriunde voi crede de cuviinta):
- Ascunde 16 răspunsuri
- <<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<
Comentarios
Publicar un comentario