Cerințe pentru a fi politician / Requisitos para ser político

Văzând eu inepțiile care sunt plimbate prin mass-media (inclusiv prin Facebook) în legatură cu performanțele sau ne-performanțele scolare ale vreunora dintre candidați (în cazul de față la prezidentiale), reiau și aici, în "format blog", o temă pe care am adus-o... la un clic distanță de mâna oricui știe să citească în română, în spaniolă, sau în ambele, încă din 2018 (dar atunci, în "format pagină web").
Pe lângă faptul că pe Internet, cine vrea să afle, află care sunt cerințele pentru a deveni stewardesă (însoțitor de bord), pentru a deveni "uber", pentru a deveni polițist național, pentru a deveni naș de botez, sau... câte altele, cine caută poate găsi și câte ceva despre conceptul "cerințele pentru a deveni politician".
Eu am găsit câte ceva despre acest lucru, prin lumea limbii spaniole, și mi-am zis să fac un pustiu de bine astfel încât să afle și lumea limbii române cum, și ce anume, au deja alții despre asta, pentru că așa cum ne uitam prin rafturile alimentare să vedem de ce alții au, iar noi nu avem, tot la fel ar trebui să facem și în ceea ce privește... propria noastră alimentare cu informație.

Dacă tot am pomenit acum și aici de alimente, am să fac o mică paranteză (că tocmai mi-am oprit ieri o poză pentru acest subiect).
Mie imi place (destul de mult) apa tonică. M-am îndrăgostit de ea de când, la primul meu contact cu ea, in Spania (prin 2003-2004), mi-a adus aminte de gustul a ceea ce eu, și cei din lumea copilăriei mele, numeam "hurlupi". Un gust dulce-acrisor-amărui care, mie cel puțin, îmi plăcea foarte mult în copilarie, și am rămas cu acel gust... imprimat în memoria mea gustativă.
Gustul acesta l-am descoperit la o apa tonică din asta... de duzină, care imită (cât de cât) "Schweppes"-ul la gust, dar nu și la preț.
Când vin acasă la mine (în România) și ajung prin vreun supermarket, când și cand îmi mai cumpăr și câte o apă tonică din asta... low cost. Dar... calitatea apei tonice low-cost pe care o cumpăr din Romania, este (după gustul meu) net inferioară omonimei ape tonice low-cost pe care o cumpăr din Spania.
Și am observat lucrul asta, nu o dată, ci de foarte multe ori, de ani și ani.
Parerea mea este că... cine nu are "termen/element de comparație", ia de bun și înghite pe nemestecate, ceea ce i se pune sub nas.
Așa e cu orice fel de produs, inclusiv cu "alimentul" numit "informație".
La nivel de secol XXI, în materie de acest "aliment" numit "informație", și cu care "aliment" ne alimentam (mai bine, sau mai rău) toti cei peste 8 miliarde de oameni, nimic nu ne poate ajuta mai bine, mai scurt, mai... dintr-un clic, în materie de comparație, decât "Wikipedia universal".

Deci, dintr-un articol mai amplu, de pe "Wikipedia in limba spaniolă", am extras (prin 2018) un capitol care se referă la "Cerinte pentru a fi politician", și am încercat să îl fac cât mai pe înțelegerea publicului românesc. Cine vrea să consulte respectivul articol, apasă linkul mai înainte indicat, și-l consultă.

Vezi: Cerinte pentru a fi politician
Motivația principală pentru care am reluat aceasta temă (Cerinte pentru a fi politician) pe care o tratasem încă din 2018, a fost imaginea asta de alături, imagine prin care se lucrează intens la terfelirea reputației candidatei la prezidențiale, Elena Lasconi.
După crucea mare cu care am văzut-o afișată la gât, era exclusă din lista mea de preferințe, dar cum mie nu-mi plac de fel terfelirile de persoane, nu e exclus să mă văd obligat să fac pe un fel de "avocat pro-bono" și al Elenei Lasconi, tot așa cum am fost în trecutul nu foarte îndepărtat, al Elenei Udrea, și tot din cauză că... cei care lovesc sub centură, îmi provoacă profund dezgust.













Va urma!



Comentarios

Entradas populares de este blog

Păcureți (1912). Traiul sătenilor / Păcureți (1912). El nivel de vida de los aldeanos

Despre "Monografia comunei Păcureți" / Sobre la "Monografía de la comuna de Pacureți"

Păcureți 1912. Hora satului / Păcureți 1912. El baile local