Omul și sălbăticiunile pădurii / El hombre y la selva

În peste 60 de ani ai mei de viață, nu am auzit prin partea noastră (prin Păcureți) de prezenta de picior de urs. De lupi, de mistreti și de alte animale, da, dar de urși, ba.

Mereu mă închin, la cât noroc am avut, umblând singur, pe jos, la cele mai diferite ore din zi, pe cele mai diferite condiții climatice, ba la Băltești, ba la Măgurele, ba la Opăriți, ba la Matița. Când eram copil îmi povesteau unchii mei, că pe la "jumatea coastei lui Ivan", nu odată le-a tăiat vreun lup calea,  traversând în salturi drumul, dimineața pe la 7-8 când ei, copii, mergeau la școală. 

Umblam la mine cu o improvizată feștilă, dar ce crezi că lupul (sau ursul) te așteaptă pe tine să aprinzi feștila? Prin literatura spaniolă am găsit de curând niște povești de-ale unui englez care a trăit prin România pe când bunicul meu avea vreo 3-4 ani (adică prin 1906), cu ravagiile pe care le faceau lupii prin România acelor vremi. Nu sunt povestile astea povesti cu ursi, ci povesti cu lupi, dar tot se poate desprinde din ele ce inseamna animalul salbatic

Chiar dacă în povești e ca în povești (mai pune omul și de la el din burtă), tot sunt sperioase poveștile englezului ăsta. 

Paginile mele web se vor evapora, de la 1 septembrie, dar până atunci, cine știe cât de cât engleza, poate citi și singur din acele povești. Parerea mea este că localitățile sunt pentru oameni, și pădurile, pentru animale, dar nu e rau ca siguranța omului să crească, fără a afecta prea mult drepturile animalelor. 

Aici (sub linkul ăsta) gasește cine caută, niște vechi istorisiri, pe această temă: 

Articolul e in lucru. Va urma! .