Păcureți 1912. Hora satului / Păcureți 1912. El baile local
,,Hai la horă"; ,,mergi azi la horă?".
Astfel 'şi spun fluturându-le pe buze iubirea de viaţă, scânteindu-le ochii de lumină şi se întreabă cu zâmbete de bucurie fetele în dimineaţa zilelor de Dumineci şi sărbători adunate cu cofele la fântână, unde în noaptea de bobotează ,când se scaldă apele de la Isus", şi-a văzut norocul dacă busuiocul pus acolo a fost mai bogat înrourat de bruma nopţii.
Tot să trăeşti. Munca grea de peste săptâmănă nu împiedică de fel hora să nu se ţie. Cei 15-20 ani sunt prilej de mari avânturi, făuritori de idealuri în neant!
Hora e veşnic tânără, ea nu are sfârşit.
Ce nu înbătrâneşte?
,, hora" spun bătrânii.
E zi cu soare. Nici un nor nu vesteşte ploae sau furtună. Un vânt uşor adie în aer răcorind tinerele vlăstare spre bucuria sufletului lor ce pluteşte în dulcele iluzii ale unei vieţi înaripate de raiul speranţei.
La horă cântă din vreme, doină cântec dulce, cei doi lăutari din „diblă" şi o „lăută„ chemând din depărtare, întocmai ca şi clopotele bisericilor pe credincioşi, la petrecere.
Din cele răspântii vin fecioarele cu flori la cosiţele încolăcite pe cap, cu rochiţele învoalte, cu iele înfluturate, mamele după ele moare, gata să sară în horă. Ce sosesc din toate părţile sburând şi voinici flăcăi cu flori la pălărie, cu ilice în fir, fuste albe, alesături în borangic pe poalele creţe, prind în joc cu zor „ şi pe dreapta ... şi pe stânga tot aşa"!, o bătută până ce asudarea-i inundă.
De pe drumurile înprăfuite şi glodate sosesc cârduri, cârduri de bătrâni şi bătrânele cu copiii şi nepoţii de mână, la „uitare".
Animaţie mare.
Toţi foesc cu voioşie. Hora înaintea prăvăliei la aer liber ţine cursul sau în pavilionul anume destinat. In prăvălii s'aud sunete de pahare, se cinstesc sătenii să mai uite de cele necazuri.
Doar e sărbătorile Paştelor. Suie şi coboară cele patru policiori ale dulapului încărcate cu perechi de inimi ce-şi şoptesc în taina nemurirei lucruri aevea.
Roşesc fetiţele cu ochi negri când însoţitorii le arunc priviri secrete, săgetânde, deochetoare, sugestionante.
Mai departe se văd fruntaşi, mai gânditori, mai aşezaţi, mai sfătoşi, şi ei în haine de sărbătoare, legând o convorbire despre nevoile zilei, sau privind cu regretul că nu pot să mai fie ce au fost odată!
,, Şi tot aşa şi iar aşa" până ce soarele pe mal ca şi trâmbiţaşul ce sună încetarea manevrei, anunţă că „fetişcanelor le şed bine să le prindă asfinţitul la vatră unde le aşteaptă rostul casei părăsit o clipă în voia întâmplării.
Se întorc şi bătrânii, răspândindu-se cum au venit cu un „să ne mai vedem cu bine vere".
Atât este de original şi de nevinovat acest bal ţărănesc improvizat fără acel artificiu de formalităţi goale şi costisitoare ale balurilor lumei elegante.
Cârciumarul plăteşte 2-3 lei de ziua de cântare; asta e toată cheltuiala horei, iar flăcăii sunt obligaţi să facă un dever de 50-60 bani de fiecare, alcătuind o masă comună ce o numesc refenea.
Ceea ce observi caracteristic la horă este cum timpul prea apropiat al vechilor obraze ce împărţea poporul în mojici şi boieri, nu a şters încă urmele acelui dispreţ de la om la om. Tot trei clase: boieri, negustori şi mojici, fiecare se ţin deoparte, făcând colibă separată, deşi ranguri nu mai sunt.
Timpul va roade şi această linie de democraţie socială, produs al unei civilizaţii ce nu mai este, ce nu o să mai fie.
În sfârşit şi pe dreapta şi . . . . şi pe stânga tot aşa .... că nu degeaba a zis poetul într'o vară la ţară :
„Daţi-mi mie valea verde
Unde pierde
Omul negrele gândiri
Şi sclavia auritelor zidiri".
Care sat, care primărie, care bancă populară va înscrie întâi în bugetul său înfiinţarea de grădini câmpeneşti cu muzici populare, cu cavale, fluere, cimpoi etc? Costul nu va întrece 100-200 lei.(Fragment din "Monografia comunei Pacureti" publicata de Andrei Niculescu-Pacureti in 1912).
 |
| Aici a fost candva... salonul (mentionat in "Monografia comunei Pacureti") |
Comentarios
Publicar un comentario