Păcureți (1912). Traiul sătenilor / Păcureți (1912). El nivel de vida de los aldeanos
- Aici, în limba română, citat din volumul "Monografia comunei Păcureți", publicat de Andrei Nicolescu în anul 1912. Mai jos, in limba spaniolă, traducerea (plus wikificarea în ambele limbi) făcută de admin.
- Aquí, en rumano, citado del volumen "Monografia comunei Păcureți", publicado por el Andrei Nicolescu en 1912. Mas abajo, en español, traducción (más la wikificación en ambos idiomas) realizada por admin.
Capitolul IX
Traiul sătenilor
Mai toată populaţiunea Păcureţilor duce acelaş traiu şi aceleaşi obiceiuri. Nici un bordeiu nu există în comună.
554 case cu o singură încăpere, acoperite 20 cu coceni şi 524 cu şindrilă, înălțimea 2 metri, locuite de 1786 suflete.
55 case cu 2 încăperi, sală la mijloc şi prispă, locuite de 440 suflete, acoperite 40 cu fier, 15 cu şindrilă, înălţimea 2 m şi 25 cm.
5 case cu mai multe încăperi, locuite de 20 suflete, învelite cu şindrilă, înălţimea 3 metri.
614 Totalul caselor.
În general ferestrele sânt mici 60 - 70 cm. şi nu se deschid.
La toate casele ferestrele sânt cu geamuri, numai raritate cu hârtie. Curţile sânt îngrădite şi bine îngrijite; gunoaiele curăţite. În general casele sătenilor sânt frumoase, văruite cu var alb; nu sânt vopsite nici una. În general mobilierul casei la codaşi: un pat de scânduri pe patru ţăruşi bătuţi în pământ, ca aşternut o rogojină, un ţol de cânepă, o velinţă de lână, câteva perne umplute cu paie.
Mai poate avea un mic scaun, o masă de lemn, o mică oglindă, o icoană. Saltele nu se găsesc decât în casele ţăranilor mai avuţi.
Mai toate casele ţaranilor sânt strâmte şi scunde, comparativ cu populaţia ce le locuieşte. Iarna sânt friguroase, având pereţi de gard. La aşezarea gospodăriei nu au planuri de bună aranjare, a diferitelor trebuinţe ca : coteţ de păsări, grajd de vite, porumbar etc.
Aplicarea regulamentelor pentru construirea caselor ţărăneşti nu se aplică. Casele le luminează cu petroleu în lămpile cele mai ordinare şi defectuoase. Feştile nu se mai văd.
Hrana de căpetenie a ţăranului este mămăliga de mălai de porumb,
Pâine puţină se consumă.
Cuptoare de pâine în familii nu sunt.
În privinţa hranei, ţăranii se ţin de prescripţiile religioase. Ei ţin şi posturi, al Crăciunului, al Paştelui, al sf. Petrului şi al sf. Mării, cam 100 zile. Apoi Miercurile şi Vinerile vre-o 200 zile postite în total din 365 ale anului întreg. Femeile mai ales ţin posturile cu sfinţenie. Chiar din femeile mai culte, ţin până la încăpăţânare de a posti întreaga familie posturile cât de lungi.
Hrana sătenilor, e pe lângă mămăligă şi ouă de la 7-8 găini, păsări de curte 10 - 20 pui de găină, la Crăciun un porc. Încolo, mai tot restul anului, mai ales în posturlle prescrise de religie, se hrăneşte cu fasole, varză acră, ciapă, usturoiu verde etc. Sânt ţărani nevoiaşi cari nu mănâncă carne cu anul, din cauza lipsei de mijloace (1) chiar sarea şi-o procur aceştia din cristalele ce se formez pe marginea apelor sărate.
Bucătăria ţăranului se compune mai totdeauna dintr'o simplă odăiţă ce în multe cazuri seamăna mai mult a o cocioabă întunecoasă având numai o mică fereastră, lângă tavan şi aceea acoperită cu ţiplă sau hârtie. Obiectele ce servesc ţăranului nostru, în această, dacă-i mai putem zice, bucătărie sunt : o mică căldare de tablă sau tuciu, 3 - 4 străchini de pământ, 10 - 15 linguri de lemn şi 3-4 oale de pământ şi o tigae de tuciu sau tablă. ·
Locuitorii negustori, clasa puţin mai avută, proprietarii mai avuţi se hrăneşte mai bine, cu carne, cu pasări, lapte, ouă, cu toate că sînt şi între aceştia, unii care în dorinţa de câştig sau de economii se lipseşte şi de o bună hrană, preferând hrana cea mai slabă.
Mălaiul nu este totdeauna bun. Insuficienţa hranei ţăranului, îl lipseşte de energie, îi lâncezeşte braţele, de unde apoi pretinsa lene a lui şi a lor săi. Pe urmă el caută să acopere lipsa de hrană a corpului, darea de energie cu băutura alcoolică, cu rachiu, la cârciuma din sat, de unde la beţie: sărăcia, crima şi ocna.
Ape gazoase ca: limonada şi sifoanele se aduc de la Ploeşti ; s'a introdus numai de 10 ani. Se consumă la 3000 sticle pe an.
Ţăranii o privesc bine.
(23.000 : 2.365 = 9,725 kg. carne/an)
Carnea de capră, carne de oaie şi vacă se vinde 70 bani kg, mielu 5 lei unu.
În comună există o singură mică brutărie a unui Tănase Sardin, fabricând anual 8000 kgr. făină. Se mai aduce în comună ca 10.000 kg pâine anual, de la brutăriile din Bălţeşti.
Petrecerile populare ale locuitorilor sânt la o cârciumă în sat unde se adµn sărbătoarea toţi flăcăii şi fetele din sat şi învârtesc hore, chindii, bătuta, brâu, sârba, Ardeleneasca, etc., la cântecile a 2 lăutari (1 vioară şi o cobză) iar bărbaţii şi femeile privesc cu drag pe fii, fiicele şi rudele lor. Lăutarii sânt plătiţi cu 2-3 lei şi flăcăii în schimb, fac o masă comună zisă refenea pe la 3-4 p. m., consumând pe cap 40 - 50 bani. După refenea se întorc la joc, ţiind până în asfinţitul soarelui, când toţi se răspândesc pe la casele lor, rămâind în noapte, în cârciumă numai câţiva mai băutori din însuraţi.
Altă petrecere nu au.
În legătură cu petrecerile ei mai au nunta. Cel mai de pe urmă sătean, nu crede că poate să se însoare fără mare tâmbălău. Imposibil fără lăutari şi chef mare de Sâmbătă seara până Luni dimineaţa. Două trei sute lei trebue să coste cea mai săracă nuntă. Trebuie să se înprumute şi tot să facă tărăboiu cu rudele şi tot neamul.
Altfel nu e chip, nu se face însurătoarea. ,,Odată se mărită fata, odată băeatu ", chef şi pace !
1) Posturile lungi, micimea salariului, lipsa de hrană suficientă, sărbători fără rost, explică în destul lipsa de putere a ţăranului, faţă de streinul italian, bunăoară, care munceşte îndoit de mult, dar se hrăneşte bine, având salariul mare.
 |
| Casa in care am vazut lumina zilei, la o luna si doua saptamani dupa venirea mea pe lume, arata asa cum se vede in aceasta poza. Poza este aproape 50 de ani mai tarziu decat momentul in care Andrei Nicolescu scria in "Monografia" sa: "În general casele sătenilor sânt frumoase, văruite cu var alb; nu sânt vopsite nici una". Poza aceasta este din 12 februarie 1960. Inca de atunci casa era racordata la gaz natural si la energie electrica. Aceasta casa s-a construit dupa anul 1926 si a fost inlocuita de o alta prin 1968. |
La vida habitual de los aldeanos.
Toda la población de Păcureti lleva el mismo nivel de vida y los mismos hábitos. No hay ninguna choza en la comuna.
554 casas de una sola habitación, 20 cubiertas con talos de maíz y 524 con tejuelas, de 2 metros de altura, habitadas por 1786 almas.
55 casas de 2 habitaciones, salón en medio y porche, habitadas por 440 almas, cubiertas 40 con lamina de hierro, 15 con tejas, altura 2 m y 25 cm.
5 casas de varias habitaciones, habitadas por 20 almas, envueltas con tejas, altura 3 metros.
614 casas en total.
En general, las ventanas son pequeñas, de 60 a 70 cm. y no abren.
Todas las casas tienen ventanas con vidrio, rara vez con papel. Los patios están cercados y bien mantenidos; basura limpiada. En general, las casas de los lugareños son hermosas, encaladas con cal blanca; Ninguno está pintado. En general, el mobiliario de la casa de un campesino: una cama de tablas sobre cuatro estacas clavadas en el suelo, como lecho una estera, una alfombrilla de cáñamo, una manta de lana, unas cuantas almohadas rellenas de paja.
También puede tener una silla pequeña, una mesa de madera, un pequeño espejo, algún icono. Colchones sólo se encuentran en las casas de los campesinos más ricos.
Casi todas las casas de los campesinos son estrechas y cortas, en comparación con la población que vive en ellas. Son frías en invierno, teniendo muros de cerca. Al momento de constituir el hogar no se tienen planes para una buena disposición de las diversas necesidades, tales como: gallinero, establo para ganado, granero, etc.
No se aplica la normativa para la construcción de casas campesinas. Las casas las iluminan con las lámparas de queroseno más ordinarias y defectuosas. Las antorchas ya no se usan.
El alimento básico del campesino es la mamaliga, hecha de harina de maíz.
Página 73 en PDF / 71 en el libro
Pan se consume muy poco.
No hay hornos de pan en las familias.
En cuanto a la alimentación, los campesinos siguen prescripciones religiosas. También hacen ayunos, el de Navidad, el de Semana Santa, el de San Pedro y el de Santa María, unos 100 días. Luego los miércoles y viernes son 200 días de ayuno en total de los 365 del año. Especialmente las mujeres guardan los ayunos con santidad. Incluso las mujeres más cultas se obstinan en mantener a toda la familia en ayunos cuanto mas largos.
La comida de los aldeanos se compone además de polenta y huevos de 7 a 8 gallinas, de aves de corral, de 10 a 20 gallinas para carne y un cerdo en Navidad. Luego, durante el resto del año, especialmente en los ayunos prescritos religiosamente, se alimenta de judías, coles agrias, cebolla, ajetes, etc. Son campesinos pobres que no comen carne durante todo el año, por falta de medios (1) incluso la sal la obtienen de los cristales que se forman al borde de las aguas saladas.
La cocina campesina siempre consistió en una habitación sencilla que en muchos casos parecía más bien una choza oscura con sólo una pequeña ventana, cerca del techo y cubierta con celofán o papel. Los objetos que le sirven a nuestro campesino, en esta, si así podemos llamarla, cocina, son: una pequeña lata o caldero de hierro fundido, 3-4 ollas de barro, 10-15 cucharas de madera y 3-4 cazuelas de barro y una cacerola o lata. ·
Los comerciantes residentes, la clase menos acomodada, los propietarios más ricos se alimentan mejor, con carne, aves, leche, huevos, aunque también hay entre ellos algunos que, por afán de lucro o de economía, también carecen de un buen comida, prefiriendo la comida más débil.
La harina de maíz no siempre es buena. La insuficiencia de alimentación del campesino lo priva de energía, debilita sus brazos, de ahí la supuesta pereza suya y de los suyos. Luego el busca cubrir la falta de alimento del cuerpo, dándole energía con bebida alcohólica, con brandy, en la taberna del pueblo, de donde a la embriaguez: pobreza, crimen y calabozo.
Gaseosas como: limonada y sifones; se traen desde Ploiesti; se introdujeron hace sólo 10 años. Se consumen 3000 botellas al año.
Los campesinos la miran bien.
Página 74 en PDF / 72 en el libro
Carnicerias específicas no hay en la comuna, pero la mayoría de los comerciantes y posaderos sacrifican corderos, ovejas y muy raramente terneros y vacas en los días en que no ayunan. Anualmente se consumen unas 200 ovejas, 200 corderos, 40 terneros, 10 vacas, 35 cerdos y 10 cabras, especialmente en Navidad, cuando cada aldeano tiene su propio cerdo. En total unos 23.000 kgr. carne para una población de 2365 almas.
(23.000 : 2.365 = 9,725 kg. carne/an)
La carne de cabra, cordero y vaca se vende a 70 bani el kg, y la de cordero a 5 lei el kg.
En la comuna sólo hay una pequeña panadería de un tal Tănase Sardin, fabricando 8000 kgr al año harina. Anualmente se llevan a la comuna unos 10.000 kg de pan desde las panaderías de Bălțesti.
Las fiestas populares de los habitantes tienen lugar en una taberna del pueblo donde todos los niños y niñas del pueblo se reúnen para la celebración y tejen hore, chindii, batuta, brău, sârba, Ardeleneasca, etc., al son de 2 lăutari (1 violín y una cobza) y hombres y mujeres miran con cariño a sus hijos, hijas y familiares. Los violinistas reciben entre 2 y 3 lei y los niños, a cambio, comen una comida común (banquete) llamada "refenea" alrededor de las 3 o 4 de la tarde, lo que consume entre 40 y 50 bani por cabeza. Después del banquete regresan al baile, continuando hasta el atardecer, cuando todos se dispersan a sus casas, quedando por la noche en la taberna sólo algunos de los bebedores ya casados.
No tienen otra fiesta.
En relación con sus fiestas, también tienen las bodas. El último aldeano, no cree que pueda casarse sin hacer mucho ruido/distracción. Imposible sin lăutari y buen humor desde el sábado por la noche hasta el lunes por la mañana. La boda más pobre debe costar doscientos o trescientos lei. Incluso si tiene que pedir dinero prestado y se merece la pena festejar con sus familiares y con todo el pueblo.
De lo contrario, no hay solución, el casamiento no se hace. "Solo una vez se casa mi niña, solo una vez se casa mi niño", Y... ¡salud... y paz!
...........................................
1) Los largos ayunos, el pequeño salario, la falta de comida suficiente, días inhábiles sin razón, explican suficientemente la falta de poder del campesino, en comparación con el extranjero italiano, por supuesto, que trabaja duro durante mucho tiempo, pero se alimenta bien, teniendo el salario alto.
Comentarios
Publicar un comentario